Conferință preoțească în Protoieria Ilfov Sud

Preoții de la parohiile din cuprinsul Protoieriei Ilfov Sud, a Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-au întrunit miercuri, 21 septembrie, în cerc pastoral. „Întrunirea a avut loc la biserica Parohiei «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din Bragadiru, Ilfov. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, delegat la întâlnirea pastorală a fost Preasfințitul Părinte Timotei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Tema conferinței a fost «Apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul comunismului», iar referatul a fost susținut de pr. Marian Datcu, de la Parohia Dărăști-Filipescu. Au urmat discuțiile pe marginea temei, dar și prezentarea unor aspecte administrative”, a precizat pr. protoiereu Ioan Bondar, al Protoieriei Ilfov Sud.

Întrunirea pastorală, la care au participat și consilieri eparhiali, a fost precedată de Sfânta Liturghie și de Te Deum.

Redăm textul referatului «Apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul comunismului», susținut de Pc. Pr. Marian Datcu:

APĂRĂTORI ȘI MĂRTURISITORI AI ORTODOXIEI ÎN PERIOADA COMUNISMULUI

Conferință administrativă Protoieria Ilfov Sud – 21 septembrie 2017

Referat

Pr. dr. Marian DATCU

1. INTRODUCERE

Perioada anilor 1945-1989 va rămâne, pentru totdeauna, o pagină neagră în istoria neamului românesc. Imediat ce a ajuns la conducere, Partidul Comunist a implementat și în România sistemul inuman de organizare al penitenciarelor din Rusia Sovietică. Pe scurt, acest sistem poate fi caracterizat astfel: o teroare sistematică, de factură fizică și psihică, îndreptată împotriva opozanților politici.

2. VIAȚA ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE DIN ROMÂNIA

Partidul Comunist a implementat modelul sovietic de penitenciar, mai ales în locurile amenajate pentru deținutii politici: 44 de închisori și 72 de lagăre de muncă silnică. Închisorile comuniste erau de mai multe feluri, una mai înfiorătoare și mai inumană decât alta. Pentru mai multă teroare, deținuții politici erau mutați adesea, dintr-o închisoare, în alta.Potrivit vieții din interior, a metodelor de pedeapsă folosite și a altor asemenea detalii, închisorile comuniste erau împărțite pe mai multe categorii: de anchetă, de tranzit, pentru femei, pentru minori, pentru bolnavi, de muncă silnică, de reeducare, de exterminare.

Viața din închisorile comuniste din Romania este una de tristă amintire, omul ajungând adesea pe cele mai joase trepte existențiale. Pe lângă pedepsirea infractorilor, misiune aproape uitată de către torționarii închisorilor comuniste, în aceste locuri aveau loc fapte de nedescris, îndreptate adesea împotriva tuturor celor care aveau curajul să spună lucrurilor pe nume, fiind gata să moară pentru credința creștină strămoșească și pentru neamul românesc.

Viața din închisorile comuniste a fost numită adesea „experiment”, deoarece scopul acesteia nu era atât pedepsirea și îndreptarea obiceiurilor rele, cât schimbarea minții potrivit dorinței torționarilor. Închisoarea a ajuns astfel un instrument de dominație politică, aici ajungând toți aceia care se împotriveau, fizic sau verbal, celor aflați la conducere (comuniștilor): clasa politică interbelică, oameni de cultură din elita intelectuală, clerici și credincioși de rând.

În închisorile comuniste, condițiile de trai au fost de neimaginat, totul fiind gândit diabolic, astfel încât omul nici să nu moară, dar nici să poată trăi normal. Numai o minte diabolică putea pune la cale atâtea metode de a-l face pe om să supraviețuiască cu greu, fiind tot timpul la limita dintre viață și moarte.

Cele mai întâlnite modalități de tortură, aplicate mai ales deținuților politici, au fost următoarele: lovituri în părțile vulnerabile ale trupului; lovituri repetate aplicate tălpilor; loviri cu lopata și cu alte obiecte dure; pironirea în cuie; strivirea degetelor și scoaterea unghiilor; smulgerea părului din cap; arderea cu foc a anumitor părți ale trupului; adâncirea rănilor și presărarea lor cu sare; obligația de a mânca lucruri cât mai murdare.

În lagărele de muncă silnică era folosită muncirea deținuților până la leșin, însoțită cu batjocuri si pedepse suplimentare, condițiile de aici fiind printre cele mai inumane, alături de cele din închisorile de reeducare și exterminare. În anul 1950, în lagărele de muncă silnică erau chinuiți și munciți în jur de 80.000 de deținuți, dintre care 40.000 numai la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Deținuții erau obligați să muncească până la epuizare, din ce în ce mai mult, în baza unei alimentări care adesea lipsea.

Deținuții politici erau supuși celor mai inumane condiții de detenție: erau înfometați, nu aveau voie să stea jos, erau obligați să meargă încontinuu, dormeau pe jos, pe rogojine sau pe scânduri, în celule reci și, uneori, lipsite de lumină. Deținuții erau aproape lipsiți de asistență medicală, bolile și suferințele lor trupești fiind cercetate adesea numai de Bunul Dumnezeu.

Suprapopularea celulelor era o metodă de maltratare psihică și fizică des întâlnită în închisorile comuniste. Astfel, condamnații politici erau înghesuiți în celule, în așa măsură încât adesea se ajungea la imposibiliatea de a sta așezat. Spre exemplu, la închisoarea Jilava, într-o celulă în care puteau locui normal doar 40 de deținuți, au fost înghesuiți 300 de oameni. Aerul din cameră devenea imediat insuficient și insuportabil, motiv pentru care deținuții veneau, pe rând, în dreptul ușii, spre a inspira pe sub toc.

Foamea era însă cea mai puternică metodă de tortură aplicată deținuților politici, parcă mai dureroasă decat orice bătaia și umilire. Când deținutul nu era pedepsit suplimentar, prin oprirea rației zilnice de mâncare, acesta primea o masă în valoare de 500-1.000 de calorii. Alimentele folosite în închisori erau, adesea, produsele care nu se vindeau la magazinele comuniste: arpacaș, orz, varză, dovleci, gulii, cartofi, napi, etc. Carnea nu exista în regimul alimentar din închisorile politice, iar când aceasta era prezentă, ea consta mai ales din ramașițe luate de la măcelarii (gheare, copite, bojoci, buze, pielițe, capete de animale).

3. PERSONALITĂȚI AFLATE ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE[1]

Sfinții români din închisori, numiți și sfinții închisorilor, sunt creștinii ortodocși care au murit sau au suferit pentru Hristos, ca mucenici sau mărturisitori, în închisorile comuniste. Aceștia sunt considerați sfinți și cinstiți ca atare de către cei care au evlavie față de ei, dar nu au fost canonizați încă de către Biserica Ortodoxă Română.

În închisorile comuniste au ajuns mai multe personalități, membri sau nu ai diferitelor partide politice și mișcări de extremă dreaptă din România.Una dintre cele mai remarcabile, mai cunoscute și mai frecvent evocate personalități din rândul sfinților închisorilor este studentul în anul II la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași, tânărul de numai 20 de ani VALERIU GAFENCU(n.24.12.1921 –d.18.02.1952 – 11 ani de temniță), originar din Basarabia (jud. Bălți), fiul lui Vasile Gafencu, om politic (fost deputat în Sfatul Țării, adunarea reprezentativă care a votat în 1918 Unirea cu România), care la această vârstă fragedă a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică, a murit în închisoare după o grea și lungă suferință. În perioada de temniță comunistă tânărul Gafencu s-a remarcat printr-o viață duhovnicească remarcabilă, redată în detaliu de cei care l-au cunoscut în închisoare, prin fapte de o profundă iubire milostivă – jertfelnicăși prin asumarea martirică a morții,[2] după ce a fost supus o perioadă îndelungată unui tratament de exterminare. De asemenea, printre cei care au suferit în închisorile comuniste s-au aflat, mai ales personalități cunoscute ale acelor timpuri – monahi, clerici și mireni, precum:

• profesori de teologie: Pr. Prof. DUMITRU STĂNILOAE(n.16.11.1903 – d.04.10.1993 – 4 ani de temniță),Prof. TEODOR M. POPESCU (n.01.06.1893 – d.04.04.1973 – 4 ani de temniță),[3] Prof. CONSTANTIN GALERIU(n.23.11.1918 – d.10.08.2003 – 1 an de temniță), Pr. Prof.ILARION FELEA (n.21.03.1903 – d.18.09.1961 – 4 ani de temniță), Prof. Poet Ziarist NICHIFOR CRAINIC (n.22.12.1889 – d.20.08.1972 – 15 ani de temniță) Pr. Prof. FLOREA MUREȘAN (n.19.07.1907 – d.04.01.1961 – 4 ani de temniță);
• părinți duhovniciși povățuitori de suflete:IeromonahSOFIAN BOGHIU(n.07.10.1912 – d.14.09.2002 – 6 ani de temniță), Monah BENEDICT GHIUȘ (n.21.10.1904 – d.12.06.1990 – 6 ani de temniță), IeromonahARSENIE PAPACIOC(n.13.08.1914 – d.19.07.2011 – 14 ani de temniță), Ieromonah IUSTIN PÂRVU(n.10.02.1919 – d.16.06.2013 – 17 ani de temniță), Preot ILARION ARGATU (n.02.08.1913 – d.11.05.1999 – condamnat la închisoare pe viață),[4] Ieromonah GRIGORE BĂBUȘ (n.03.06.1915 – d.07.02.2008 – 5 ani de temniță),Ieromonah PIMEN BĂRBIERU (n.21.09.1905 – d.08.11.1982 – 14 ani de temniță), Ieromonah ADRIAN FĂGEȚEANU (n.16.11.1912 – 27.09.2011 – 12 ani de temniță), Ieromonah IOAN IOVAN (n.26.06.1922 – d.17.05.2008 – 9 ani de temniță), Ieromonah NICODIM MĂNDIȚĂ (n.28.10.1889 – d.06.07.1975 – 1 an de temniță),Ieroschimonah SANDU TUDOR DANIIL (n.22.12.1896 – d.17.11.1962 – 8 ani de temniță), Ieromonah ARSENIE BOCA(n.29.09.1910 – d.28.11.1989 – 2 ani de temniță), Ieromonah CLEOPA ILIE (n.10.04.1912 – d.02.12.1998 – a fost reținut și anchetat timp de cinci zile la Târgu Neamț după care l-au eliberat).[5]Duhovnici cunoscuți, precum părintele Arsenie Boca sau părintele Cleopa Ilie, au trecut prin experiența închisorilor pentru un timp scurt, precum cel dintâi sau au rămas sub urmărirea permanentă a securității, precum cel de-al doilea;
• ierarhi și cărturari: mitropoliții VASILE LĂZĂRESCU (n.01.01.1984 – d.21.02.1969 – mitropolit al Banatului),[6]BARTOLOMEU ANANIA(n.18.03.1921 – d.31.01.2011 – 6 ani de temniță),[7]ANTONIE PLĂMĂDEALĂ(n.17.11.1926 –d.29.08.2005 – în anul 1949, a fost condamnat (în lipsă) la 7 ani închisoare, pentru activitate anticomunistă; arestat şi rejudecat în anul 1954, a fost condamnat la 4 ani închisoare, fiind însă graţiat în 1956), episcopul GRIGORIE LEU (n.02.05.1881 – d.01.03.1949 –episcop al Argeșului – 1936-1940, apoi al Hușilor  – 1940-1949)[8], episcopul NICOLAE POPOVICI (n.03.01.1903 – d.20.10.1960)[9];
• mulți preoți de mir, dintre care o mare parte nu s-au mai întors, unii au făcut peste 15 ani de închisoare: Preot CALCIU-DUMITREASA[10] (n.23.11.1925 – d.21.11.2006 – 21 de ani de temniță), Preot ILIE LĂCĂTUȘU (n.06.12.1909 – 22.07.1983 – 7 ani de temniță), Preot DIMITRIE BEJAN (n.26.10.1909 – d.21.09.1995 – 24 de ani de temniță);
• intelectuali de prestigiu: juristconsult NICOLAE STEINHARDT[11](n.29.07.1912 – d.30.03.1989 – 6 ani de temniță), scriitor ANDREI CIURUNGA (n.10.11.1920 – d.06.08.2004 – 10 ani de temniță), contabil TRAIAN DORZ (n.25.12.1914 – d.20.06.1989 – 16 ani de temniță), jurist ALEXANDRU GHICA (n.08.02.1903 – 16.04.1982 – 24 ani de temniță), poet RADU GYR (n.02.03.1905 – d.29.04.1975 – 20 ani de temniță), funcționar (poet) VASILE MILTARU (n.19.09.1886 – d.08.07.1959 – 8 ani de temniță); prof. PAUL PĂLTĂNEA (n.25.06.1924 – d.24.01.2008 – 10 ani de temniță), sociolog ERNEST BERNEA (n.28.03.1905 – d.14.11.1990 – 20 ani de temniță)[12], scriitor DINU PILLAT (n.19.11.1921 – d.06.12.1975 – 5 ani de temniță), economist, filozof PETRE ȚUȚEA (n.06.10.1902 – d.03.12.1991 – 13 ani de temniță), medic DUMITRU UȚĂ (n.11.12.1915 – d.05.02.1980 – 23 ani de temniță), economist, filozof, sociolog MIRCEA VULCĂNESCU (n.03.03.1904 – d.29.10.1952 – 6 ani de temniță);
• mulți studenți teologi și simpli credincioși, care au fost apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în perioada comunistă cu cel mai scump preț, viața lor: ARNĂUȚOIU LAURENȚIA (casnică, d.24.05.1962 – 10 ani de temniță),RIZEA ELISABETA (agricultor, n.28.06.1912 – d.06.10.2003 – 12 ani de temniță),BĂLAN IULIAN DELIU (elev – 23 de ani de temniță),BERZA EUGEN (student, n.24.10.1925 – d.15.08.1996 – 16 ani de temniță), IOAN IANOLIDE (student, n.27.01.1919 – d.05.02.1986 – 23 ani de temniță).

4. CINSTIREA CA EROI

În cultul Bisericii Ortodoxe Române există deocamdată o formă de cinstire colectivă a sfinților închisorilor și de recunoaștere a jertfei lor pentru credință, prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie la ieșirea cu Sfintele Daruri (Vohodul Mare)[13] și în slujbele de pomenire a eroilor.[14]

5. EVLAVIA POPULARĂ

Deocamdată, nici unul dintre sfinții închisorilor din România nu a fost canonizat de Biserică. Cu toate acestea, cei care îi consideră sfinți îi cinstesc încă de pe acum, colectiv sau individual, propunând chiar zile anume de prăznuire a acestora.[15] În cinstea unora dintre aceștia au fost scrise tropare, acatiste, rugăciuni și li s-au alcătuit icoane.[16] O astfel de rugăciune alcătuită în cinstea sfinților rugăciunilor este și troparul de mai jos, al cărui autor este necunoscut:

Tropar (glasul 1)

Mărturisitorii cei adevărați ai lui Hristos cu vitejie

au stat împotriva uneltirilor satanei, și nici

prigoana, nici temnița, nici chinurile, nici lanțurile

nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credința și

neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor,

Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele

Noastre.[17]

6. MOAȘTE ȘI MINUNI

Există unele mărturii potrivit cărora de la moaștele sfinților închisorilor ar fi izvorât nu o dată mir. De exemplu, potrivit unei mărturii făcute de publicistul Danion Vasile în 2013, de la un craniu al unui sfânt al închisorilor ar fi izvorât mir în casa unei familii, atunci când un copil bolnav l-a luat în brațe. Nu se știe exact căror persoane le aparțin moaștele.[18]

 

7. PROCESUL DE CANONIZARE

Mai mulți credincioși care doresc demararea procesului de canonizare a celor care au primit mucenicia sau au suferit ca mărturisitori pentru Hristos în închisorile comuniste au demarat o serie de campanii publice pentru încurajarea evlaviei populare față de aceștia, pentru a aduce în atenția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această chestiune și pentru a grăbi procesul de canonizare a acestora.[19]Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (Basarabia), afiliată Patriarhiei Ruse, a constituit în anul 2011, o comisie de canonizare a sfinților moldoveni (basarabeni). Mai înainte, în același an, mitropolitul Vladimir a declarat la o emisiune că susține canonizarea acestor sfinți. Asociația „Noua Galilee” a întocmit o listă cu sfinții basarabeni necanonizați, în care sunt incluși Valeriu Gafencu și Părintele Sofian Boghiu, care sunt originari din Basarabia, dar au suferit în închisorile din România.[20] În contextul pregătirii demarării procesului de canonizare a sfinților perioadei comuniste se înscriu și evenimentele publice, comemorările, conferințele și publicarea unor volume biografice, enciclopedice sau memorialistice cu privire la sfinții închisorilor sau sfinții perioadei comuniste în general. Multe astfel de evenimente se bucură de girul unor ierarhi ortodocși români[21] și chiar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.[22] Având în vedere că evlavia populară este unul dintre criteriile sine qua non ale canonizării unui sfânt, unii ierarhi ortodocși încurajează evlavia personală a credincioșilor față de părinții și martirii perioadei comuniste, ca parte importantă a pregătirii Bisericii pentru demararea procesului oficial de canonizare a acestora.[23]

Spre deosebire de Biserica Ortodoxă Rusă, care a canonizat un număr important de sfinți martiri și mărturisitori ai perioadei comuniste, Biserica Ortodoxă Română nu a făcut încă nici o proslăvire oficială a sfinților perioadei comuniste. Această situație particulară s-a datorat și faptului că Biserica Ortodoxă Română, de la obținerea autocefaliei (1885) și ridicarea la rang de Patriarhie (1925), a canonizat un număr foarte mic de sfinți născuți sau care au trăit pe teritoriul său canonic, în perioada comunistă fiind interzisă propaganda religioasă nu s-au putut oficializa canonizări de sfinți. De aceea, după 1990, Biserica Ortodoxă Română s-a concentrat pe canonizarea sfinților celor mai cunoscuți, precum și a sfinților din primele veacuri ale Bisericii, în ordine cronologică, ajungându-se până în secolul al XIX-lea.În acest sens, în 2013, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, a făcut următoarea declarație cu privire la posibilitatea canonizării sfinților închisorilor: „Este în atenția Bisericii și această problemă, dar există un principiu cronologic. Mai sunt monahi, mărturisitori, ierarhi din secolele anterioare care trebuie canonizați. Sunt mitropoliți ai Țării Românești care au făcut foarte multe pentru Biserică și care trebuie canonizați. Pe de altă parte, nu este în practica Bisericii Ortodoxe să se grăbească. În acest moment se fac cercetări asupra tuturor celor care au pătimit în temnițele comuniste din cauza chinurilor, sunt niște criterii stabilite și pe care Patriarhia le-a făcut publice în urmă cu vreo 10 ani. În momentul în care această problemă va fi clarificată, după aceea normal că vor intra în atenția Sfântului Sinod”.

8. O SINTAGMĂ DISPUTATĂ

Sintagma „sfinții închisorilor”este folosită de cele mai multe ori în dezbaterile publice pentru a-i desemna pe cei care au pătimit pentru Hristos în închisorile comuniste. Sintagma este însă folosită uneori pentru a desemna mai multe categorii de persoane, care deși au murit ca eroi sau martiri în temnițele comuniste, nu este clar dacă au mucenicit pentru Hristos sau pentru idei politice, morale sau de alt fel. În mediile online există și un curent de opinie potrivit căruia ar trebui desemnați ca „sfinți ai închisorilor” și unii membri ai Mișcării Legionare,[24] care au fost arestați și/sau uciși în închisoare, datorită adeziunii lor la Mișcarea Legionară, în perioada regimului lui Carol al II-lea,[25] uneori în mod brutal. Asimilarea victimelor legionare ale represiunii regimului autoritar al lui Carol al II-lea cu sfinții închisorilor comuniste este promovată îndeosebi de simpatizanții actuali ai ideologiei și Mișcării Legionare.

9. CONSIDERENTE FINALE

În concluzie, având în vedere faptul că,la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,Sfântul Sinod alBisericii Ortodoxe Române, a declarat anul 2017 ca Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, am încercat pe parcursul acestui referat intitulat Apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în perioada comunismului, să surprind câteva aspecte din acea perioadă de tristă amintire.

Subiectul desbătul este unul foarte vast, însă am dorit să prezint secvențial anumite aspecte și să suscit interesul asupra suferințelor îndurate de foarte mulți oameni nevinovați din acea perioadă precum, clasa politică interbelică, oameni de cultură din elita intelectuală, clerici și credincioși de rând, pentrufapte de nedescris, îndreptate adesea împotriva tuturor celor care aveau curajul să spună lucrurilor pe nume, fiind gata să moară pentru credința creștină strămoșească și pentru neamul românesc.

Am scos în evidență modalitățile prin care era constrânsă libertatea de exprimare, situațiile pentru care erau condamnați cei care se opuneau fizic sau verbal orânduielilor comuniste, asupra condițiilor din temnițele comuniste și am prezentat pe scurt, momentele prin care au trecut unele mari personalități ale timpului, care au suferit pe nedrept ani grei de închisoare pentru niște motive inventate.Închisoarea a ajuns astfel un instrument de dominație politică, aici ajungând toți aceia care se împotriveau comuniștilor aflați la conducere.

Sfinții închisorilor sunt persoane emblematice ale neamului nostru românesc care s-au jerfit pentru apărarea valorilor patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, iar odată cu trecerea timpului conștiințele lor devin tot mai mari, suferințele îndurate în slujba credinței și a neamului nostru ne cheamă să ne amintim de exemplul lor cu mult respect și deplină recunoștință. Sfinții români din închisori sunt creștinii ortodocși care au murit sau au suferit pentru Hristos ca mucenici sau mărturisitori, în închisorile comuniste. Aceștia sunt considerați sfinți și cinstiți ca atare de către cei care au evlavie față de ei, dar nu au fost canonizați încă de către Biserica Ortodoxă Română.Situația actuală a celor numiți sfinții închisorilorestedezbătută în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

[1]În acest capitol voi evidenția, pe scurt, câteva personalități cunoscute ca apărători și mărturisitori ai Ortodoxiei în perioada comunismului; pentru mai multe informații accesați site-ul http://www.fericiticeiprigoniti.net/ marturisitori.

[2]Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu și-a așteptat moartea cu o seninatate care i-a înmuiat și pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaș al Duhului Sfânt. Pentru credința sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-și cunoască ziua morții.Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumânare și o cămașă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an.A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare.La 18 februarie, între orele 14.00 – 15.00, după momente de rugăciune incadescentă (cu fața transfigurată), Valeriu a rostit ultimile sale cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește trupul”. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoșilor), au venit și s-au închinat, pe rând, toți deținuții, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-și ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.Si-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața.

[3]Este reținut și anchetat de securitate pe ˙30 ianuarie 1959 și acuzat de ”activitate legioană, acțiune intensă contra clasei muncitoare, grave calomnii la adresa Uniunii Sovietice, că a ținut în mod public în Sala Dalles, următoarele conferințe : Anticreștinismul comunist, De la Nero la Stalin, Misiunea creștină a Statului, Actualitatea creștinismului, Cazul Vinnitza”. A fost arestat în noaptea de 4-5 mai 1959. Știrea arestării lui duce la reacții de protest inclusiv din partea Vaticanului. Este eliberat în 1963.

[4] Devenit incomod pentru autorităţile comuniste, părintele Argatu, fugărit de Miliţie, a stat ascuns mai bine de 16 ani, fiind condamnat chiar la închisoare pe viaţă. În 1972, părintele Ioan Argatu a rămas văduv şi, în anul următor, în luna ianuarie 1973, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, luând numele de Ilarion. A petrecut, apoi, câţiva ani la Mănăstirea Căldăruşani, iar ultimii 19 ani din viaţă i-a trăit la Mănăstirea Cernica, unde a fost duhovnicul întregii comunităţi de călugări. Aici a exorcizat sute de posedaţi, români si străini.

[5]Odată cu venirea comuniștilor la putere, urmează o perioadă de grele încercări pentru părintele Cleopa. Ceea ce avea să îl aducă în vizorul autorităților a fost o predică pe care a rostit-o la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, spunând: Să dea Dumnezeu ca și conducătorii noștri de acum să fie ca Sfinții Împărați, ca să-i pomenească Biserica în veac! și lăudând râvna marilor împărați, care au dat libertate creștinilor și au construit numeroase biserici. Cineva din cei prezenți l-a denunțat, astfel că a fost arestat și anchetat pentru cinci zile la Târgu Neamț. A fost eliberat la fel de repede cum fusese și arestat, dar urmărit permanent de autoritățile comuniste, a fost nevoit în repetate rânduri să se ascundă în munți și să trăiască asemenea pustnicilor, până când apele tulburate se linișteau, revenind de fiecare dată în mănăstire.

[6]ÎPS Vasile Lăzărescu a păstorit Mitropolia Banatului până în anul 1961, când a fost silit să se retragă, din rațiuni politice. Autoritățile comuniste i-au stabilit domiciliu forțat la Cernica, unde și-a găsit sfârșitul la 21 februarie 1969, în condiții încă neelucidate.

[7]Mitropolitul Bartolomeu Anania era ieromonah în momentul în care a fost condamnat de comuniști la închisoare.

[8]A fost unul din puținii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care a intrat în conflict cu regimul comunist.

[9]Pus sub urmărire permanentă de autorități, episcopul Nicolae Popovici era o țintă ce trebuia eliminată. Ca urmare se hotărăște demiterea lui și încarcerarea la o mânăstire. La plecarea de la Oradea episcopul este brutalizat de comuniștii orădeni care luaseră parte la înlăturarea sa. Temându-se de orice apropiere între Rezistența anticomunistă și arhiereul Oradei, comuniștii impun închiderea lui la Mănăstirea Cheia, aflată într-o zonă foarte bine controlată de trupele sovietice de ocupație și de cele comuniste.Desigur, nici aici episcopul Nicolae Popovici nu a avut parte de liniște.

[10]Părintele Calciu era student în momentul arestării sale.

[11]În anul 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhim. Serafim Man, starețul mănăstirii Rohia, îl integrează în obștea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe, povățuiește pelerinii, predică), iar, în paralel, își intensifică activitatea literară. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza – un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.

[12] Între 1941 și 1954, cu unele perioade de libertate, trece prin lagărele de la Vaslui și Târgu Jiu, prin închisorile de la Brașov, Poarta Alba și Capul Midia, printr-un domiciliu obligatoriu într-un „sat nou“, popular, din Bărăgan.În 1955, sub acuzațiile de „filosof existențialist“ (promotor al mișcărilor „de tip naționalist”) și „negare a importanței mișcării muncitorești“ prin accentul pus pe civilizația română sătească, este condamnat de Tribunalul Militar București la zece ani de temniță grea. Este eliberat la 1 octombrie 1962, după ispășiri în închisorile Jilava, Văcărești, Aiud și se retrage la Tohanu Vechi, lângă Brașov, unde scrie poezii și eseuri și face unele anchete etnografice.

[13]Sfânta Liturghie (text).

[14] Slujba parastasului din Molitfelnic.

[15]De exemplu, în ziua de 14 mai: http://danielvla.wordpress.com/2014/05/14/14-mai-ziua-aleasa-de-parintele-iustin-parvu-pentru-cinstirea-sfintilor-inchisorilor/.

[16]Potrivit practicii Bisericii Ortodoxe, existența evlaviei populare față de o persoană considerată sfântă este o condiție necesară a trecerii sale în rândul sfinților de către Biserica locală (v. materialul: Sfinții canonizați de Biserica Ortodoxă Română, basilica.ro).

[17] http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfintilor-romani-inchisori-67112.html.

[18]De exemplu: http://www.ziarmm.ro/moastele-sfintilor-inchisorilor-au-izvorat-mir-in-bratele-unui-copil-bolnav-din-maramures/.

[19]O listă a acestor campanii, a rugăciunilor și a diferitelor materiale cu privire la experiența carcerală din România în perioada comunistă este disponibilă aici: http://www.nouagalilee.info/2011/03/in-sprijinirea-canonizarii-sfintilor-din-pamanturile-basarabiei/#more-237.

[20]http://www.nouagalilee.info/2011/03/in-sprijinirea-canonizarii-sfintilor-din-pamanturile-basarabiei/#more-237/

[21]Este cazul volumului Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist, Ed. IBMBOR, București, 2007, rezultatul unei inițiative și al unui efort ecumenic.

[22]Ibidem.

[23]Ibidem.

[24]Mișcare politică de extremă dreapta din perioada interbelică.

[25]Unul din cazurile citate ar fi, de exemplu, cel al Nicoletei Nicolescu, care, potrivit literaturii memorialistice, a murit în închisoare în 1939 în urma maltratării și a torturilor la care fusese supusă http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/10-iulie-martiriul-nicoletei-nicolescu-o-eroina-inchisorilor-comuniste.