Satul românesc a fost evocat în conferinţa clericilor din Protopopiatul Ilfov Sud, desfăşurată marţi la Parohia „Sfântul Nicolae” – Pantelimon Sat.
Conferinţa a fost precedată de Sfânta Liturghie și Te Deum, oficiate de Părintele Ioan Bondar, Protoiereul Protopopiatului Ilfov Sud.
Din partea Centrului Eparhial, la acest eveniment au participat Părintele Aurel Mihai, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Părintele Dumitru Ştefănescu, Consilier eparhial în cadrul Sectorului Administrativ – Bisericesc și Arhid. Valentin Niculae, Consilier eparhial la Sectorul Juridic și Bunuri Bisericești.
Prelegerea axată pe Anul 2019 ca An omagial al satului românesc în Patriarhia Română a fost susţinută de Părintele George Florentin Sandu, preot coslujitor la Parohia Pantelimon II.
Referatul său, intitulat „Realitatea satului românesc – provocări și perspective”, a surprins rolul important pe care l-a ocupat de-a lungul timpului satul românesc atât la devenirea istorică a poporului român, cât și în calitatea sa de păstrător al credinței străbune.
„O bună parte din satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența”, a spus Părintele George Florentin Sandu.
În timpul lucrărilor, clericilor le-a fost adresat îndemnul de a identifica în cadrul parohiilor anumite case, troițe, monumente funerare sau alte elemente în care se mai păstrează specificul satului românesc de altă dată, iar credincioșii promovează identitatea, tradițiile, portul și valorile naționale.
În a doua parte a conferinţei, Părintele Protoiereu Ioan Bondar a propus pentru dezbatere aspecte pastorale, misionare și administrative semnalate în desfășurarea activităților din Protoieria Ilfov Sud, precizând că este necesară o solidaritate mai crescută între parohiile urbane și cele rurale și mai multă cooperare cu autoritățile locale, regionale şi centrale, pentru a susţine şi, implicit, ameliora viaţa satelor.
Realitatea satului românesc: Provocări și perspective
Referat susținut în cadrul conferinței preoțești administrative din Protoieria Ilfov Sud (26 februarie 2019)
Introducere
Anul 2019 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.
În acest context ne propunem, în cadrul acestui referat, să prezentăm câteva aspecte referitoare la realitatea satului românesc de ieri și de astăzi printr-o perspectivă comparativă. De asemenea, dorim să identificăm provocările cu care se confruntă satul românesc astăzi și să ne dăm seama de perspectivele pe care trebuie să le avem în vedere pentru a susține viața satului românesc. Trebuie să conștientizăm că viitorul satului ne privește în chip deosebit pe noi, preoții, alături de învățătorii, profesorii și primarii gospodari. Dacă anul acesta omagiem satul românesc, este firesc să ne gândim la urmașii noștri care își vor aduce aminte de noi peste veacuri și care ne vor omagia la rândul lor. Pentru aceasta trebuie, pe cât ne stă în putință, să înfăptuim lucruri vrednice de omagiu, așa cum au făcut străbunii noștri de odinioară. Este realist să vorbim astăzi despre satul românesc de odinioară? Cu siguranță da. El este pentru mulți dintre noi satul copilăriei, al părinților, al bunicilor, al înaintașilor, al moșilor și strămoșilor noștri. Satul românesc este pentru fiecare dintre noi un loc al rădăcinilor, realitate și simbol al înțelepciunii, al credinței și al tradiției. De asemenea, săvârșim Dumnezeiasca Liturghie și ne rugăm în aceleași sfinte locașuri ca strămoșii noștri de demult.
Satul românesc este păstrător fidel al tradiției bisericești și culturii naționale, fiind de-a lungul timpului spațiul în care s-au dezvoltat și s-au desăvârșit valorile spirituale, culturale și morale ale neamului.
Parohiile ortodoxe româneşti au reprezentat atât la sat, cât şi la oraş, alături de școală şi de familie, principalii factori de coeziune şi unitate românească.
Nu putem vorbi de satul românesc de astăzi fără să vorbim de cel de ieri. Acest demers implică însă și anumite riscuri. Să idealizăm satul românesc de odinioară sau să socotim cauza pierdută a satului pentru astăzi când timpul s-ar părea că nu mai are răbdare cu satul, după expresia moromețiană binecunoscută a scriitorului Marin Preda. Satul românesc de odinioară Marele istoric Nicolae Iorga închina cartea sa, Sate și preoți din Ardeal din anul 1902, „Preoților și învățătorilor din românimea de peste munți, celor prin cari se păstrează neamul în așteptarea viitorului care atîrnă de vrednicia noastră”. Lucrarea prezintă situația dramatică a românilor creștin – ortodocși din Ardeal și ne arată faptul că dintotdeauna au existat provocări și situații dramatice pe care satul românesc a reușit să le depășească prin pilduitoarea viață a preoților și învățătorilor. De asemenea, multe aspecte prezentate de reputatul istoric în legătură cu lumea satului din Transilvania acelor vremuri sunt valabile și pentru realitatea sătească a românilor din celelalte țări românești. Vorbind despre istoria românilor, Nicolae Iorga spune că este „o istorie de Domni și de țărani, de Curți și de sate. De la Domni vin războaiele și păcile, bisericile și mănăstirile, cărțile și legile, tot ce se vede limpede la cea dintîiu aruncătură de ochi asupra trecutului unui popor. De la țărani au venit holdele, datinele și cântecele, hrana trupului și sufletului tuturora, munca și posesia. Fără a studia pe amândoi acești factori, istoria noastră nu poate să fie bine înțeleasă și judecată.”
În acest context, descrierea următoare poate fi aplicată în întregime istoriei tuturor românilor: „istoria Ardealului nostru e de la început chiar o istorie de țărani. De țărani cu pământ și fără, de țărani cu carte și fără carte, de țărani cari au muncit numai cu brațele, păstrând obiceiurile și îmbogățind limba prin cînturi, și de țărani cari au luptat ca moșneni și soldați, de țărani cari s-au rugat lui Dumnezeu după slova tipărită pentru binele, fericirea și – în fundul gîndului une-ori – pentru iertarea din robie a tuturora. O istorie de sate și preoți e istoria Ardealului românesc.”
Satul românesc a fost o lume în care s-au format valori culturale și spirituale fundamentale ale poporului român. Părintele Dumitru Stăniloae ne arată că ţăranul român trăiește într-o familiaritate cu Dumnezeu, el vede prezenţa tainică și ocrotirea iubitoare a lui Dumnezeu în toate cele prezente în universul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii. Un peisaj frumos al naturii e pentru el un adevărat rai. El spune în Mioriţa: «Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai». […] El simte atât de aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, încât folosește pentru ei diminutive: «Dumnezeu drăguţuâ», «Măicuţa Domnului».” Scriitorul interbelic Liviu Rebreanu vorbea despre „aurul curat” din sufletul țăranului român, care este, de fapt, spiritualitatea profundă a acestuia, lumina credinței și a hărniciei, a dărniciei și a jertfelniciei ca dăruire de sine și dăinuire spirituală în timp și peste veacuri.
De-a lungul timpului satul românesc s-a confruntat cu numeroase situații critice pe care a reușit să le depășească. Amintim aici războaiele, foametea, bolile, asuprirea străinilor, dezbinarea provocată de prozelitismul protestant și de uniația catolică, deportările etc. De pildă, autoritățile maghiare din Transilvania au semnalat, în numeroase rapoarte, încă din anii 1880, emigrarea muncitorilor agricoli și a micilor meseriași din comitatele secuiești și din cele din partea de sud a provinciei. Aproape în exclusivitate, emigranții din acei ani se îndreptau înspre România. În Monarhia Austro-Ungară, alături de cauzele demografice și economice, asuprirea națională, practicată de guvernele de la Budapesta și Viena, a amplificat fenomenul.
O sinteză a problemelor cotidiene ale satului românesc de odinioară ne-o oferă un raport al Direcției generale a Poliției din anul 1927 cu referire la județul Covurlui: „Quasi-axiomatica afirmațiune a sănătății fizice a populației rurale, a luat, mai ales de la război încoace, un caracter mai mult paradoxal. Insuficiența de hrană substanțială, alcoolismul, lipsa de igienă, ravagiile febrei palustre din regiunile băltoase ale județului, procentul important de cazuri de pelagră, alăturat întinderii nestingherite a tuberculozei, numărul însemnat de decese infantile și diferite epidemii periodice, toate întâmpinate și suportate de masele țărănești cu resemnarea credințelor fataliste, a ignoranței medicale și a tratamentelor primitive, ridică problema sanitară rurală la rangul de problemă capitală de interes vital pentru țară și neam.” O altă situație dramatică este ilustrată de cazul Aniței Nandriș – Cudla (1904-1984), o țărancă din Bucovina de Nord care a trăit în iunie 1941 groaza deportării de sovietici dincolo de Cercul Polar împreună cu cei trei copii ai ei. Într-o lume ostilă din toate punctele de vedere, timp de 20 de ani doar iubirea jertfelnică și credința le-a fost sprijin. De abia ştiutoare de carte, întoarsă acasă, Aniţa a scris în cuvinte simple povestea acestei supravieţuiri. În 1991, apărea prima ediție a cărții ei, „20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, despre care criticul literar Monica Lovinescu spunea că „După o asemenea carte, orice complex de inferioritate a noastră ca neam ar trebui să dispară.”
Satul românesc astăzi
S-a remarcat faptul că în prezent, „satul românesc traversează o criză gravă, fiind „răstignit” între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradițională și supraviețuire precară. Locurile natale sunt părăsite de către generațiile tinere și solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă. Sătenii se înstrăinează de propriul pământ și de propria lor identitate. Tradițiile populare, majoritatea cu o profundă conotație spirituală, sunt căzute în uitare. Industrializarea agriculturii a condus la o eficientizare a activității, dar, totodată, solul a fost poluat prin folosirea îngrășămintelor chimice. O problemă majoră este astăzi depopularea satelor din cauza fenomenului emigrației sătenilor în străinătate.”
Este așadar evident faptul că satul românesc se confruntă astăzi o criză dramatică, care se manifestă în cele trei dimensiuni principale ale lumii satului: 1) socială 2) culturală 3) spirituală. Criza socială a satului se manifestă prin:depopularea satelor (scăderea natalității), părăsirea locurilor natale de generațiile tinere, emigrația în străinătate, destrămarea familiilor, solidaritatea tot mai puțină dintre oameni, lipsa locurilor de muncă, înstrăinarea oamenilor de propriul pământ etc. Criza culturală a satului este evidențiată de: înstrăinarea oamenilor de propria lor identitate, problema educației, tradițiile populare uitate, lipsa de implicare a autorităților locale pentru conservarea patrimoniului poporului nostru, neprețuirea și distrugerea unor clădiri cu potențial cultural și turistic enorm. Criza spirituală a satului este generată de: încercarea excluderii Bisericii din sat, viața omului de la sat este tot mai puțin trăită în relație cu Dumnezeu, generațiile tinere confundă de multe ori credința cu superstițiile, multă singurătate, mai puțină solidaritate între oameni, mai puțină comuniune și mai puțină bucurie. Având în vedere această radiografie, trebuie să ținem seama și de următoarele aspecte pe care le vom expune mai jos pentru a putea contura o perspectivă încurajatoare pentru viitorul satului românesc. Majoritatea parohiilor și mănăstirilor ortodoxe din România se află în mediul rural. Așa cum a fost întotdeauna, Biserica noastră este legată organic de satul românesc de munte, de deal sau de câmpie. Comunitățile sătești alcătuiesc parohiile ortodoxe din localitățile respective. Sunt sate în care lipsesc alte instituții publice, fiind deservite de centrele comunale, însă unde prezența locașurilor de cult aduce ocrotire duhovnicească, mângâiere și speranță.
Bisericile din satele românești sunt așezăminte care păstrează istoria locurilor și, de foarte multe ori, monografiile parohiale sunt cel mai bun ghid pentru cunoașterea unor zone despre care se știu puține lucruri. Avem astfel o adevărată comoară spirituală și culturală în moștenirea trecutului: înfăptuiri de seamă ale obștilor sătești, personalități deosebite care au împlinit responsabilități importante în viața Statului și a Bisericii Ortodoxe Române.
Biserica unui sat este cartea de vizită a comunității. Acest lucru este confirmat de numeroase date statistice. Acolo unde biserica este îngrijită se confirmă zicala că „omul sfințește locul”. Satul românesc este vatra în care s-a plămădit, s-a păstrat şi s-a promovat conştiinţa naţională şi eclesială românească. În decursul timpului, satul românesc s-a organizat şi s-a dezvoltat în felurite moduri, cultivând virtuţile poporului român: hărnicia, dărnicia şi ospitalitatea. Cântecul, dansul popular, costumul național sunt valori inegalabile şi incontestabile care riscă să se piardă în negura timpului, dacă nu conştientizăm importanţa lor.18 Aceste valori au și un potențial turistic foarte mare, fapt ce ne responsabilizează și mai mult pentru prețuirea și ocrotirea patrimoniului satului românesc. Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Institutul Național de Statistică, România are o suprafaţă totală de 238 mii km2 și o populaţie rezidentă de 19,5 milioane de locuitori19, ceea ce înseamnă 3,9% din populaţia totală a Uniunii Europene. Zonele rurale din România acoperă 87,1% din teritoriul ţării și aproximativ 45,7% din populația țării locuiește în mediul rural, adică puțin peste 8,5 milioane de persoane. 30% din populația țării e angajată în agricultură.
Cifrele amintite sunt dovada concretă a faptului că potențialul rural al României este unul foarte ridicat, dar puțin exploatat. Perspective ale satului românesc Radiografia pe care am expus-o mai sus nu este de ajuns. Viitorul satului românesc va depinde foarte mult de vrednicia preoților, învățătorilor, profesorilor și primarilor gospodari. Credința noastră creștin – ortodoxă trebuie să se mărturisească prin fapte. Biserica dreptslăvitoare ne arată că se poate ca satul românesc să aibă viitorul pe care îl merită, prin bogata acțiune social – filantropică pe care o desfășoară. De pildă, sunt construite case și cantine parohiale, sunt organizate programe de întrajutorare, credincioșii sunt mobilizați să ofere ajutor celor lipsiți, vârstnici și bolnavi, bisericile și monumentele istorice sunt prețuite și restaurate, sunt inițiate și implementate programe de educație creștin – ortodoxă a copiilor și tinerilor. De asemenea, trebuie să menționăm acțiunea socială și medicală de anvergură a voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, emisiunile Trinitas TV „Preoți slujitori în parohii sărace” și „Pagini despre satul românesc”, diferitele programe și proiecte dedicate satului, acțiunile filantropice concrete. Astfel de acțiuni de întrajutorare, mobilizează credincioșii să ofere ajutor celor lipsiți, vârstnici și bolnavi, iar situația spirituală și socială a parohiei este vizibil diferită.
Un aspect fundamental pentru viitorul satului românesc îl reprezintă viața spirituală a creștinilor. Aspectul duhovnicesc al vieții bisericești, fără al înlocui pe cel instituțional, este cel mai important în ceea ce privește viața duhovnicească: „Viața în Biserică își are obârșia într-o nouă naștere, care nu mai este biologică, ci duhovnicească (cf. Ioan 3, 3-8; Ioan 1, 12-13). Această nouă naștere o dăruiește Sfânta Taină a Botezului. […] Modul de existență ecclesial, fără a desființa modul de existență biologic sau pe cel social, îi permite omului să le depășească pe acestea și să se înalțe la un mod de viață superior, care îi înlesnește accesul către sfera supranaturală a realității și către veșnicie, oferindu-i o pregustare a vieții din Împărăția Cerurilor.”
În aceeași măsură trebuie să acordăm o importanță deosebită educației creștin – ortodoxe a copiilor și tinerilor. Învățământul a fost din vechime un reper cultural și un factor de cultură în lumea satului românesc. Şcoala românească a luat fiinţă în tinda Bisericii şi a continuat să existe şi să se dezvolte în strânsă legătură cu Biserica. Tinda bisericii trebuie să rămână o școală (a credinței, a iubirii, a jertfei, a milei). Cateheza este și trebuie să rămână legată în chip organic de educația creștin – ortodoxă care astăzi este dificilă și reprezintă o provocare pentru fiecare dintre noi. În loc de concluzii (Observații și propuneri) Misiunea social – filantropică a Bisericii Ortodoxe își are obârșia în tradiția biblică a credinței noastre dreptslăvitoare. În acest sens, propunem programul cu caracter permanent Dăruind vei dobândi, cu potențial enorm, considerăm noi, pentru misiunea socială a Bisericii. Programul constă în strângerea unor pachete cu alimente de la credincioșii care participă sâmbăta la Sfânta Liturghie și la slujba parastasului și doresc să îi ajute pe cei nevoiași. Pachetele se distribuie de preoții slujitori ajutați de membrii consiliului parohial, familiilor sărace din parohie. De asemenea, pentru viitorul satului românesc, considerăm că este esențială o colaborare eficientă între parohiile urbane și rurale. Ne dorim o colaborare mai rodnică și cu autoritățile politice pentru ocrotirea și valorificarea clădirilor cu potențial cultural și turistic (case vechi, conace boierești). Autoritățile politice ar trebui să fie conștiente și să își sume faptul că Biserica Ortodoxă se roagă și pentru „binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru conducătorii țării noastre, pentru mai marii orașelor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos armată”. Acest lucru implică o responsabilitate enormă, care poate fi o binecuvântare a lui Dumnezeu în cazul în care conducătorii noștri politici își împlinesc misiunea cu onestitate și responsabilitate.
Bibliografie
Actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2019, Basilica.ro, 19.02.2019.
DANIEL, Preafericitul Părinte, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Cuvântul înainte la calendarul creștin-ortodox 2019.
DANIEL, Preafericitul Părinte, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Satul românesc între tradiție, supraviețuire și speranță, Cuvântul inaugural rostit cu ocazia primirii titlului academic de Doctor Honoris Causa din partea Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, miercuri, 7 decembrie 2011, Basilica.ro, 20.02.2019.
DANIEL, Preafericitul Părinte, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Satul românesc astăzi: între suferinţă şi speranţă, Cuvânt rostit în deschiderea Conferinţei „Spaţiul socioeconomic rural. Identitate şi unitate naţională”, organizată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” din Bucureşti (ASAS) şi Patriarhia Română, la Palatul Patriarhiei, luni, 12 noiembrie 2018, Basilica.ro, 20.02.2019.
ANDREI, Diac. Constantin, „Tradiţie şi spiritualitate în satul românesc”, Ziarullumina.ro, 20.02.2019. BOLOVAN, Sorina Paula, Familia în satul românesc din Transilvania, Centrul de Studii Transilvane, Fundația ulturală Română, Cluj-Napoca, 1999.
DASCĂLU, Pr. Nicolae, „Ziarul Lumina” și imaginea satului românesc”, Ziarullumina.ro, 20.02.2019.
IORGA, Nicolae, Sate și preoți din Ardeal, Inst. de Arte Grafice „Carol Gobl” Srl. ST. Rasidescu, București, 1902.
LARCHET, Jean – Claude, Viața sacramentală, trad. de Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2015.
MOISESCU, Iustin, Patriarhul, „Taina cea din veac ascunsă”, în: Opera integrală, vol. 6: Omilii arhierești, București, Episcopia Argeșului și mușcelului/Ed. Anastasia, 2004.
NANDRIȘ – CUDLA, Anița, 20 de ani în Siberia. Amintiri din viață, ed., pref. și postf. de Gheorghe Nandriș, Ed. Humanitas, București, 2013.
PĂUN, Ștefan / STANCIU Cristina, Satul românesc după primul război mondial: 1920- 1930, Ed. Cartea Universitară, București, 2007. Site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale: www.madr.ro, 20.02.2019.
STĂNILOAE, Pr. prof. dr. Dumitru, Opere complete, vol. IX: Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Ed. BASILICA, București, 2018.
TOTORCEA, Ștefana, „Lumea țărănească, tezaur identitar”, Ziarullumina.ro, 20.02.2019.