Parohia Dragomirești Deal

Adormirea Maicii Domnului

Informații generale

Adresa

Comuna Dragomireşti Deal, jud. Ilfov

Informații bancare

Cont: RO21CCB10036RON0334909

Banca: CEC BANK SA – Agenţia Depărăţeanu

Preot Paroh

Pr. Stoian Dumitru - Sorin

Pr. Stoian Dumitru – Sorin

Telefon:

0727472731

Preoți slujitori

Pr. Radu Mihai Valentin

Pr. Radu Mihai Valentin

Telefon:

0721296739

Istoricul comunității parohiale

Toponimie, prezentare generală a localităţii d.p.d.v. geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic

Parohia este situată în satul Dragomirești Deal, comuna Dragomirești Vale, județul Ilfov. Prezentăm în continuare primul document pe care îl cunoaștem, dat de către Vladislav voievodul Țării Românești la Târgoviște: ,,An 1453, aprilie 29 de la nașterea lui Hristos” și are următorul cuprins: ,,Hrisov lui Vlad (islav) marele Voevod, ce-l dă sf.(intei) mănăstiri din Pădurea cea Mare la Bolintin, ca să-i fie satul Bolintinul și moara, care au cumpărat-o Pavel de la Stoica la Neajlovu și cu loc de fân și via de la Răsvad, care a închinat-o Pilea logofătul și altă vie de la Aninoasa. Și au cumpărat domnia mea jumătate din Bucșani și am închinat-o mănăstirii. Și încă au închinat Stoica și Dan și Pătru, Dragomireștii de la Dâmbovița și patru sălașe de țigani și Bucșani la Argeș și celelalte.” Hotarele satului se învecinează la Nord cu satele Dragomirești Vale și Zurbaua, la Sud cu pământurile localității Ciorogârla și cu Autostrada București-Pitești, la Est cu comuna Chiajna, la Vest cu satul Bâcu, din județul Giurgiu. Pe teritoriul satului s-au descoperit și vestigii arheologice. Majoritatea locuitorilor sunt pensionari sau în prag de pensionare, boteze și cununii sunt foarte puține și înmormântări foarte multe. Cei care sunt mai tineri studiază sau lucrează în municipiul București, doar foarte puțini au mici afaceri la nivel de sat.

Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii bisericii

Punctul de plecare pentru cercetarea istoriei zidirii bisericii parohiale, rămâne bătrâna și falnica ei pisanie, așezată pe fațada de la intrarea în biserică. Pisania are următorul conținut: ,,Întru slava un(u)ia în Troiță slăvit Dumnezeu rădicatusau acest sfânt lăcaș din temelie de Dumneaiei jup(âneasa) Safta Fălcoianca dup(ă) cum să vede fiind și mai nainte biserică de lemn făcut(ă) de D-lui Făl(coianu); biv vel stol(nic) boierul dumne(aiei) întru pomenirea dumneaiei și a tot neamu înfrumusețându-se cu toată cheltuiala dumneaiei și fiica dumneaiei Maria. Pohtind din râvnă dumnezeiasc(ă) a prăznui hramu Adormirii Precis(tei) și al Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, în domnia mării sale Scarlat Ghica voievod în ani(i) de la zidirea lumii 7269 sept.14” (adică 1761).

Arhitectura, plan, dimensiuni, materiale de construcții

Biserica parohială are o armonioasă înfățișare cu formă de cruce zidită din cărămidă, pe temelie de piatră, cu turlă octogonală pe naos din lemn, acoperișul tot din lemn și învelit cu tablă de cupru, și o pitorească așezare, pe dealul din dreapta Dâmboviței, la marginea satului, în mijlocul cimitirului, fiind inițial biserica așezămintelor boierilor Fălcoianu. În prezent după mai multe reparații, consolidări, înălțări și prelungiri are 27 m lungime și 8 m lățime la strane și aproximativ 18 m la vârful crucii din bară de inox de pe turla bisericii.

Pictura

Ctitoria Fălcoienilor suferise deteriorări de pe urma vremii și a intemperiilor, încât a fost nevoie de reparații, radicale în anul 1885 la zidărie și acoperiș, iar pictura din nou peste cea originală care era foarte deteriorată o face pictorul Anton Serafim în stilul realismului prerafaelit. În 1931 s-a adăugat o tindă la biserică. Între anii 1957-1962 direcția monumentelor istorice au înlăturat pictura lui Anton Serafim pentru a descoperi pictura originală de la 1761, dar aceasta era foarte deteriorată, așa că s-a decis pictarea din nou în stil bizantin, pictor fiind C.Blendea. Începând cu anul 2009 cu acordul monumentelor istorice din jud. Ilfov s-au făcut lucrări de reparații capitale, consolidare cu stâlpi și grinzi de beton armat, s-a înălțat zidul bisericii cu aproximativ 3 m, s-a demolat tinda construită în 1931 și s-a înălțat una nouă, mai mare, care face corp comun cu arhitectura bisericii.

Urmează să se mai facă retușuri la turlă în exterior, consolidări la acoperiș și să se tencuiască turla în interior. Pereții bisericii în interior sunt pregătiți pentru pictura din nou în tehnica frescă, iar echipa care a câștigat licitația pentru pictură a semnat contractul de finanțare cu Primăria locală și urmează să înceapă lucrările de pictură în vara aceasta. Toate aceste lucrări au fost finanțate de Consiliul Local avându-l în frunte de mai multe mandate pe domnul primar inginer Gheorghe Socol.

Anexe

Cancelaria și casa parohială, clopotnița precum și magazia au fost realizate în mare parte tot cu fonduri de la Primăria locală, în timpul pastorației mele.

Șirul preoților

Dintre preoții care au slujit la această parohie amintim pe preotul Drăgușin care la anul 1752, împreună cu episcopul Grigorie Râmniceanul oficiază aici taina cununiei pentru Maria Fălcoianu fica lui Mihail și Safta Fălcoianu, cu Costache Condurachi. Acesta nu apare în pisania de la 1761, când s-a sfințit biserica din zid, fie s-au despărțit, fie a murit până la acea dată. Apoi preotul Oprea ot Dragomirești, după cum apare într-o însemnare făcută  pe o carte de cult aflată în biblioteca Academiei Române. Șirul lor continua cu preotul Marin din 1796, pr. Stoica (1841-???), pr. Nichita Ion (???), pr. Anghel (???), pr. Radu Costescu (1877-1931), pr. Marin Teodorescu (1931-1942), pr. Emanuel Copăceanu (1942-1962), pr. Ioan M. Iorga (1962-1967), pr.Oțoiu I. (1967-1970) , pr. Nicolae Popescu (1970-1984), pr. Neculce Adrian (1984-1989), pr. Dolha Gheorghe Toader din 16 iulie 1989 până în prezent și cât va binevoi Dumnezeu.

Cimitirul

Cimitirul este amplasat din vechime în jurul bisericii parohiale, și-i cuprinde pe toți enoriașii ei trecuți la cele veșnice.

ActivitățI culturale șI filantropice în trecut

Activitate culturală, activitate filantropică

Din anul 1996 până în 2006, am susținut aproape zilnic la radio Antena satelor rubrica ,,Cuvânt Creștinesc” iar în parohie am editat mai multe numere a revistei Sfânta Treime. În prezent Primăria locală editează ziarul lunar ,,Informația de Dragomirești Vale” la care susțin rubrica religioasă.

Profilul actual al parohiei

ActivitățI pastoral-misionare, culturale, editorale, filantropice, catehetice

Ocazional se organizează pelerinaje la mănăstirile din țară și străinătate.

BIBLIOGRAFIE: Istoricul satului și al bisericii Dragomirești-Deal, 29 aprilie 1453 -1 martie 1960, de pr. Emanuel Copăcianu.; Monografia Protoieriei Ilfov Sud, București 2010, p. 228-233. Monografia Comunei Dragomirești Vale, manuscris.; Cercetări făcute de experții A.N.R.M., SC. Expert Proiect Geo-Hidro, ing. Adrian Frideric Cineti expert ANRM hidro logie-geotehnică, Universitatea București, Facultatea de Geologie, în vederea reparării bisericii satului Dragomirești Deal.

Galerie foto

Joi 26 decembrie

Calendar Ortodox

Calendar Ortodox