Parohia Leordeni

Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil; Sfinții Împărați, cei întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena

Informații generale

Adresa

Str. Breaza Nr. 36, Oraş Popeşti – Leordeni, jud. Ilfov

Informații bancare

Cont: RO34 RNCB 0069 1486 8058 0001

Banca: BCR – Sucursala Libertății

Preot Paroh

Pr. Mirea Cristian

Pr. Mirea Cristian

Telefon:

0754075921

Diacon

Diac. Rusu Grigore

Diac. Rusu Grigore

Email:

Telefon:

0772143583

Preoți slujitori

Pr. Boghină Mihai - Daniel

Pr. Boghină Mihai – Daniel

Telefon:

0762642486

Istoricul comunității parohiale

Toponimie, prezentarea generală a localității d.p.d.v. geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic

Pe drumul ce se îndreaptă dinspre Bucureşti spre Olteniţa, pe un pinten de deal, între două ape, râul Dâmboviţa şi balta Ochiul Boului (denumire din 1945), odinioară înconjurat de pădurile seculare Cernica, Tânganu, Pantelimon şi Ciumernicu era situat conacul Leurdenilor, la marginea comunităţii care, mai târziu, va primi acelaşi nume. Acest tip de aşezare, pe culme, a oferit populaţiilor din vechime un loc uşor de apărat, fiind tipic aşezărilor din acea perioadă, precum Glina, Bobeşti-Bălăceanca, Tânganu, Dudeşti, Văcăreşti. Trebuie amintit că în jurul Bucureştilor exista un dispozitiv de puncte întărite alcătuit din mănăstirile fortificate de la Plumbuita, Căldăruşani, Plătăreşti, Mărcuţa, Văcăreşti şi Cotroceni, la care se adaugă şi o serie de rezidenţe, la rândul lor fortificate, printre care se poate număra ansamblul de la Leurdeni. Moşia Leurdeni sau Furduieşti, aşa cum era menţionată în hrisoavele vremii (cea dintâi atestare – la 1 martie 1592 [1]) a avut ca primi proprietari pe Băleni, familie din care provenea Udrea Băleanu, unul dintre cei mai viteji căpitani ai lui Mihai Viteazul. După moartea lui Udrea vel Armaş, sora lui, jupâniţa Grăjdana ot Leurdeani, adesea menţionată ca făcând danii pentru mănăstiri şi iertând sătenii de dări, a rămas moştenitoarea domeniului. În 1641, proprietar al Leordenilor îl aflăm pe Badea Postelnicul Băleanu, care lasă la rândul său moşia feciorilor vărului său Ivaşcu Vornicul Băleanu, respectiv lui Gheorghe Clucerul şi Petre Paharnicul[2]. Prin urmare, de-a lungul întregului secol al XVII-lea şi până la jumătatea secolului al XVIII-lea, moşia Leordeni rămâne proprietatea Bălenilor. La 1744, Ancuţa Băleanu se căsătoreşte cu Radu Văcărescu, fiul lui Enache Văcărescu, şi primeşte ca zestre “Moşia Leurdeni ot Elhov, hotărâtă şi împietrită dupreste tot hotarul cu pivniţa de piatră, după cum arată şi zapisele cele vechi[3]. După moartea Ancuţei şi a lui Radu Văcărescu, Leurdenii sunt moşteniţi de fiul lor Constantin Văcărescu, mare stolnic şi de soţia acestuia, Safta Kretzulescu. Aceştia dau ca zestre moşia, fiicei lor Smaranda Văcărescu, la căsătoria ei, la 25 martie 1796, cu Mihail Manu, mare Vornic. Tot pe Mihail Manu îl regăsim la 1805 mare caimacam al Craiovei, iar mai târziu membru al Căimăcămiei Ţării Româneşti, calitate în care a reuşit să preîntâmpine năvălirea în Bucureşti a armatei turceşti trimisă să reprime mişcarea lui Tudor Vladimirescu şi a Eteriei. Tratativele purtate de Căimăcămia munteană cu unii dintre comandanţii armatei turceşti s-au desfăşurat tocmai în reşedinţa lui Manu de la Leordeni. După moartea lui Mihail Manu care a survenit în 1835, Leordeniul a fost moştenit de fiul acestuia, Nicu Manu, mare Logofăt. În martie 1861, moşia a fost achiziţionată prin licitaţie (contra 25000 de galbeni), de către Enache Ghermani, bancher însurat cu o descendentă a neamului Obrenovici. Până în 23 octombrie 1910 moşia rămâne în proprietatea acestora, dată la care Efrem Ghermani o vinde[4].

Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii bisericii

Biserica ansamblului rezidenţial de la Leurdeni a fost ridicată tot de marele vornic Mihail Manu, ca paraclis al familiei. Construcţia era definitivată în septembrie 1808, dată inscripţionată pe piatra pisaniei. La jumătatea secolului al XIX-lea, biserica a fost donată satului Leordeni, împreună cu terenul aferent, folosit ulterior ca cimitir. Planul bisericii, era un plan în cruce, foarte larg, care-i amintea lui Nicolae Stoicescu de planul bisericii mănăstirii Cozia[5]. Faţadele bisericii au fost tratate în acelaşi stil neoclasic în care au fost tratate şi faţadele conacului familiei Manu. La această înfătişare neoclasică au fost adăugate elemente ornamentale exterioare aparţinând secolui al XVIII-lea: portalul de piatră sculptată, probabil preluat dintr-o construcţie anterioară, fie preluat de la vreun alt paraclis aflat în ruină ce se găsea în preajmă (probabil biserica “de piatră” a fostului sat Cula, fost Furduieşti reparat în 1731 de marele logofăt Manolache Lambrino, soţul domniţei Bălaşa, biserică figurând pe hărţile austriece de la 1790-1791, dar care era inexistentă în cartagrafia de la 1810 în care este trecută în schimb biserica Leurdeni)[6]. Catapeteasma, baldachinul din altar şi mobilierul compus dintr-un jilţ arhieresc, un amvon şi un tetrapod au fost preluate, probabil, în acelaşi mod toate aceste formând un cadru unitar prin ornamentică, tehnică şi culoare (relief aurit pe fond roşu şi albastru vineţiu), dar care nu au mai putut fi recuperate dupa cutremurul din 1977. La interior, biserica, a fost împodobită cu pictură murală, realizată de zugravul Mincu (inscripţie în proscomidie, 8 mai 1810), iar portretele ctitorilor au fost încredinţate „zografului de supţire”, Nicolae Polcovnicu[7] care a definitivat tabloul votiv la 32 octombrie 1825 (dată inscripţionată de către pictor). Eclectismul acelui timp, cel puţin din punct de vedere artistic se reflectă până şi în tabloul votiv în care se îmbină atât în portretele cât şi în veşmintele familiei Manu, stilul nou, de factură occidentală cu stilul şi tehnicile tradiţionale. Noutatea tehnică adusă de zugravul Nicolae Polcovnicul în cazul tabloului votiv constă în executarea picturii în tehnica picturii în “oloi” (ulei). Cutremurul din anul 1977 distruge mare parte din biserică, din vechea pictură păstrându-se doar câteva scene cu sfinţi în pronaos. Printre ruine a fost găsită [pisania] care mărturiseşte astfel: “În slava Sfintei Troiţe şi întru cinstea marilor ahistrategi Mihail şi Gavriil şi a Marilor Împăraţi Constantin şi Elena – ziditu-s-a această biserică din temelie şi s-a împodobit după cum se vede de dumnealui Vel Vornicul Mihail Manu, a fi spre pomenire in veci şi începându-se de la leatul 1807, a fost sfârşit în stăpânirea marelui împărat al Rosii Alexandru Pavlovici, în 1808, în luna Septembrie”. Biserica a fost refăcută între anii 1985-1992, respectând planurile iniţiale, şi sfinţită la 8 noiembrie 1992 de către Patriarhul Teoctist, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Arhitectura, plan, dimensiuni, materiale de construcţie

Biserica, în formă de cruce, cu turlă centrală, cu lungimea de 28 m și este construită din cărămidă, pe temelie de beton, acoperită cu tablă zincată. Uşa, împreună cu portalul de piatră au fost recuperate din ruinele vechii biserici căzută la cutremurul din 1977. Biserica este pavată cu marmură, iar la subsol există 7 cripte, probabil pregătite pentru primii ctitori, cu o boltă din cărămidă în stil brâncovenesc.

Anexe

Clopotniţa , detaşată de biserică, este construită din zid, iar la stânga şi la dreapta ei se află oficiul parohial şi capela mortuară şi ele construite odată cu biserica parohială. Casa parohială a fost costruită în anul 2007 şi este în prezent sediul Protoieriei Ilfov Sud. [ȘIRUL PREOȚILOR] Radu (1833), Anghel Duhovnicul (1849-1866), Gheorghe Păunescu (????-????), Alexandru Pop (1925), Constantin I. Popescu (1901), Alexandru Petrescu (1927-1952), Constantin Dumitrescu (1952-1959), Constantin Stănescu (1959-1966), Gheorghe Marinescu (1966-1975), Radu Vasile (1975-1977), Ioan Drăgan (1977-1981), Ștefan Popa (1981-2009), Cristian Mirea (din 2008), Mihai-Daniel Boghină (din 2003), Diacon Aurelian Mirea (din 2012).

Cimitirul

Cimitirul parohial se  află  pe  terenul  donat  de  familia  Manu  la jumătatea secolului al XIX-lea, la sud şi est de biserică şi, cel puţin până la mijocul secolului al XIX-lea, atâta timp cât biserica a funcţionat ca paraclis, este de presupus că aici au fost îngropaţi membri ai familiei marelui vornic.

Profilul actual al parohiei

ActivitățI pastoral-misionare, culturale, editoriale, filantropice și catehetice

Parohia are un grup de cateheză și desfășoară programele Hristos împărtășit copiilor și Alege școala. În plan editorial se editeaza lunar buletinul parohiei. Cu ocazia marilor sărbători creştine se acordă ajutoare enoriaşilor defavorizaţi, precum şi rezidenţilor de la căminul de bătrâni al Fundaţiei Sf. Petru din localitate, constând în alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau lucruri de uz casnic.

BIBLIOGRAFIE:

  1. CORNEA, Andrei, Primitivii picturii româneşti moderne. Bucureşti, Ed. Meridiane, 1980.
  2. GIURESCU, Constantin C., Istoria Bucureştilor. Bucureşti 1979.
  3. GRECIANU, Ştefan, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti. Bucureşti 1913, vol. I.
  4. ROMALO, Nadejda Gr., Leordeni. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XXXVIII, fasc. 123-126, Ianuarie-decemvrie 1945, pp. 54-63.
  5. STOICESCU, Nicolae, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti. Bucureşti 1961.
  6. VÂRTOSU, Ion, Aşezăminte brâncoveneşti. Bucureşti 1938.

[1. Constantin C. GIURESCU, Istoria Bucureştilor. Bucureşti 1979, p. 213]

[2. Ştefan GRECIANU, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti. Bucureşti 1913, vol. I, p. 263]

[3. Ştefan GRECIANU, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti. Bucureşti 1913, vol. I, p. 323]

[4. Nadejda Gr. ROMALO, Leordeni. Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, anul XXXVIII, fasc. 123-126, Ianuarie-decemvrie 1945, 54-63]

[5. Nicolae STOICESCU, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti. Bucureşti 1961. p.257]

[6. Ion VÂRTOSU, Aşezăminte brâncoveneşti. Bucureşti 1938. p. 337]

[7. Andrei CORNEA, Primitivii picturii româneşti moderne. Bucureşti, Ed. Meridiane, 1980. p. 52]

Galerie foto

Joi 26 decembrie

Calendar Ortodox

Calendar Ortodox