Parohia Fundenii Doamnei

Sfântul Eftimie cel Mare

Vezi detalii

Informații generale

Adresa

Satul Fundeni, comuna Dobroeşti, judeţul Ilfov

Informații bancare

Cont: RO97RNCB0075035233930001

Banca: BCR – filiala sector 4

Preot Paroh

Pr. Cazacu George

Telefon:

0745313079

Diacon

Diac. Robe Cătălin – Cristian

Email:

catalin.robe@arhiepiscopiabucurestilor.ro

Telefon:

0785380632

Preoți slujitori

Pr. Oancă Daniel

Email:

Telefon:

0744264637

Pr. Vintilescu Petre

Telefon:

0722338061

Istoricul comunității parohiale

Toponimie, prezentarea generală a localității d.p.d.v. geografic, istorico-demografic, arheologic, cultural, economic

Parohia Fundenii Doamnei se află situată pe teritoriul comunei Dobroeşti, judeţul Ilfov, la N-E de municipiul Bucureşti, pe malul stâng al lacurilor formate în albia râului Colentina: lacul Fundeni, lacul Dobroeşti între cartierul Colentina şi cartierul Pantelimon din sectorul 2 Bucureşti. Malurile Colentinei şi ale lacurilor din apropiere au adapostit foarte de timpuriu aşezări omeneşti ce datează încă din epoca bronzului. Într-adevăr Fundenii se numără printre cele 41 de sate pomenite în documente ca existând pe teritoriul Bucureştiului de azi , în perioada cuprinsă între secolele XV şi XVII. Prima mărturie documentară este cea din 23 August 1559 când domnitorul Mircea Ciobanul întărea lui Baldovin,”Ocină la Fundeni, partea tatălui său Sin toată”. Tot pe malul lacul Fundeni s-a încheiat, se pare, bătălia dintre Matei Basarab şi Radu Iliaş la 25 Octombrie 1632, în amintirea căreia domnitorul a ridicat o cruce şi unde au existat până în 1940 ruinele unui rând de case domneşti cu pivniţe impresionante[1]. În preajma acestor curţi ridica la 1699 Mihail Cantacuzino, spătarul, o biserică pe moşia sa de la Fundeni. Mihail Cantacuzino, comisul, neavând urmaşi, averea sa a revenit familiei surorii sale Ilinca, măritată cu Dumitraşco Racoviţă, hatman al Moldovei astfel că denumirea moşiei în secolul XIX s-a schimbat în Fundenii lui Racoviţă. În cinstea doamnei Maria Ghica care a renovat biserica în anul 1860 satul capătă denumirea de Fundenii Doamnei. Sensul numelui acestui sat este legat de Bucureşti, satul fiind la capătul (la fundătura) oraşului, adică la marginea Bucureştiului.Până în anul 1950 satul a făcut parte din comuna Colentina. În 1950, comuna Dobroești a trecut în raionul 23 August al orașului republican București, preluând și satul Fundeni de la comuna Colentina-Fundeni, comună desființată și inclusă în București. Din 1968 Dobroești a devenit comună suburbană a Bucureștiului, statut pe care l-a avut până în 1981, când comunele suburbane au fost separate de orașele lor, iar Dobroești a fost inclusă în Sectorul Agricol Ilfov, din subordinea municipiului București, sector devenit în 1998 județul Ilfov[2].

Istoricul bisericii parohiale

Istoria zidirii bisericii

Biserica Fundenii Doamnei a fost ctitorită de Spătarul Mihail Cantacuzino și de ginerele său Dumitrașcu Racoviță, aşa cum arată pisania de la intrarea în biserică: 1 mai 1699. [PISANIA] sculptată de deasupra uşii de intrare ne relatează: “Această svăntă şi dumnezeiască biserică, căreia hramul se prăznuieşte a Svăntu Marelui Eftimie, din temelia ei este făcută şi înfrumuseţată de Mihai Cantacuzino v(e)l Spăt(a)r, întru slava şi lauda A(tot)ziditorului Dumnezeu, în buna pomenire părinţilor, moşilor şi a stremoşilor săi şi întru a lui vecinică pomană. Şi s-au săvârşit la anul de la zidire lumii 7207 şi de la Sp(ă)s(e) nie ei 1699 m(ese)ţa mai 1”. În anul 1860, Doamna Maria Ghica a restaurat biserica, acțiune consemnată în inscripția aflată în pronaos, 4 august 1860: “Acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş s-au făcut den temelie de robii lui Dumnezeu Mihai Cantacuzino şi de Dumitraşco Racoviţă la leat 1699 dar acum, la anul 1860 s-au reparat de Doamna Maria Ghika, spre pomenirea ei august 4”. ”Această inscripţie a fost realizată prin suprapunerea peste o altă inscripţie de la 1756- 1757 ştearsă aproape în totalitate. De asemenea se observă că la 1860 nu se mai ştia clar care fusese rolul marelui logofăt Dumitraşco Racoviţă, adică acela de ctitor de pictură la 50 de ani de la zidirea acesteia. Informaţia furnizată de pisania de piatră care vorbeşte limpede despre unicul ctitor din temelie al bisericii adică Mihai Cantacuzino, probabil pălea în faţa tabloului votiv în care marele logofăt de la 1756- 1757 Dumitraşco Racoviţă ţinea în mână chivotul bisericii alături de ctitorul de la 1699, spătarul Mihai Cantacuzino”[3].

Arhitectura, plan, dimensiuni, materiale de construcții

Biserica are un plan triconc (baza de 18 x 7 m şi înălţimea de 9 m; turla principala are o înălţime de 11 m), cu o turlă octogonală fără postament, pe naos şi un turn-clopotniţă mai mic, pe pronaos, cu acces printr-o scară plasată în grosimea zidului din colţul de nord-vest. Este zidită din cărămidă şi mortar de var cu nisip. Biserica a fost vizitată – printre alții – și de arhitectul G.M. Cantacuzino. În anul 1921, celebrul arhitect descoperă întâmplător Fundenii Doamnei și rămâne încântat: „ deodată… în fundul unui teren rămas liber, împrejmuită de un zid vechi de cărămidă, … se desprinde în lumina acestei zile de vară o biserică albă, ca o mireasă, în care se recunoaște îndată expresia epocii brâncovenești. În fața acestei neașteptate apariții, mi-am adus aminte de Cântarea Cântărilor: „Vino din Liban, mireasă, vino din Liban!”[4] Remarcabil este decorul neobişnuit al faţadelor, care include motive ornamentale în stuc preluate din miniatura persană: măsuţe cu vaze de flori, chiparoşi, havuzuri, palate, ramuri înmănunchiate de lămâi. Faţadele sunt împărţite în trei registre prin două brâuri subţiri formate din câte un profil semicircular tencuit, în forma unor solzi, încadrat de două muluri mai fine, cu aspect de frânghie. Registrul inferior este îngust şi prezintă o friză cu elemente decorative rombice polilobate, legate între ele cu câte o împletitură graţioasă de flori. Registrul de mijloc cuprinde ferestrele cu ancadramente din piatră sculptată, dublate de chenare cu flori. Pe fațada de sud, primul panou de lângă pridvor înfăţişează un palat persan cu trei niveluri, două scari laterale şi trei cupole; al doilea panou reprezintă un havuz stilizat cu trei vase suprapuse. Registrul superior înglobează medalioane circulare, ornamentate cu împletituri de frunze şi flori, despărţite de chiparoşi înalţi, care imprimă compoziţiei un anumit ritm. Acesta continuă deasupra arcadelor pridvorului cu motivul ornamental al primului registru.[5]Arhitectul G.M. Cantacuzino nu avea în anul 1921 nici o reținere în a atribui decorația în stuc de la Fundenii Doamnei unui maestru persan: ”…pe zidurile ei albe se desfășoară o întreagă decorație, făcută de un maestru persan ale cărei motive sunt flori și fructe, păuni și pești în bazine răcoritoare, palate luminoase ca cele din poveștile celor o mie și una de nopți, și chiparoși, punând în acest ansamblu punctuația unui ritm. Toată gingășia miniaturilor persane, multe din motivele favorite ale acestor iscusiți decoratori se regăsesc la Fundeni, transpuse în relief și lucrate cu măiestrie în ipsos. Această ornamentație gingașă și fragilă, lucrată cu ușurință și cu o sensibilitate care se vede din fiecare amănunt, produce o impresie de tinerețe și de veselie”[6]. Referitor la sensul împodobirii bisericii cu minunatele decorații G.M. Cantacuzino afirma: „cucernicii și umilii plugari, care își dorm somnul cel bun în cimitirul din Fundenii Doamnei, au pentru a-și distra veșnicia celeilalte vieți o lume de chiparoși, de palate ușoare ca norii, de flori nenumărate, de bazine, de cupe pline cu vin și de fructe rare, o lume de iubire plină de miresme”^{^[7]} sau într-o altă descriere contemporană a bisericii: “Decorațiile deosebite sunt încărcate de un bogat simbolism. Acestea par decorații eshatologice – ca o chemare către morți, pentru a-și petrece în mod agreabil viața de dincolo, într-o ambianță real imaginară, cu palate, chiparoși, flori rare, cupe de vin și fructe exotice“^{^[8]}. Pe turle, decorația este moderată: câteva flori în jurul firidelor înguste care încadrează ferestrele. Turla-Pantocrator are opt ferestre înguste și înalte, semicirculare la partea superioară; turnul-clopotniţă fiind luminat la interior prin ferestre terminate în ogiva pe fiecare latură. Învelitoarea este din olane.

Pictura

În ceea ce priveşte pictura bisericii, după parcurgerea îndeaproape impusă de intervenţia conservare- restaurare a picturii murale s-a observat că la interior biserica a trecut prin trei etape semnificative de intervenţie: 1699, 1756-1757, 1860. Din pictura de la 1699 nu se mai păstrează decât bucăţi de ornamente, fonduri şi un personaj păstrat fragmentar, fiind acoperită aproape în totalitate cu prilejul rezugrăvirii bisericii de la 1756- 1757. Ctitorul celei de a doua etape 1756- 1757 este marele logofăt Dumitraşco Racoviţă zugrăvit în tabloul votiv împreună cu jupâneasa sa Despa şi cu cei doi copii ai lor. Marele logofăt este reprezentat ţinând în mână alături de ctitorul inițial spătarul Mihail Cantacuzino chivotul bisericii. Tabloul votiv continuă cu Ilinca Cantacuzino hătmănesa, fiica lui Mihai Cantacuzino şi pe soţul acesteia Dumitraşo Racoviţă hatman al Ţării Moldovei. În partea de sud- est a pronaosului este zugrăvită perechea domnitoare din acel timp Constantin Mavrocordat şi soţia acestuia Ecaterina. Nu se cunoaşte echipa de pictori care a zugrăvit această etapă picturală. Cea de-a treia intervenţie, 1860, se datorează Doamnei Ghica şi conform presupunerilor doamnei Elena Murariu a constat într-o operaţiune de curăţare mai brutală ce a dus la pierderea multor detalii picturale. Pictura pridvorului s-a păstrat mult mai bine şi nu a fost supusă diverselor curăţări neprofesionale astfel că unii au atribuit-o celebrului Pârvu Mutu, ea însă prezintă aceeaşi compoziţie a mortarului, aceiaşi pigmenţi, trăsături tehnice, stilistice şi grafologice cu picturile din toate încăperile bisericii. Tot în această etapă presupunem că s-au efectuat unele tranformări arhitecturale: îndepărtarea coloanelor ce despărţeau noasul de pronaos, a iconostasului de zid şi înlocuirea acestuia cu unul de lemn, înălţarea nivelului de călcare în biserică[9]. Alte restaurări ale bisericii s-au mai efectuat între anii 1933-1937 în baza devizului întocmit de H. Theodoru pentru arhitectură şi pictură, între 1942- 1944 s-a consolidat biserica în urma cutremurului din 1940[10]. În anul 1993 arhitectul Victor Popa propune Ministerului Culturii şi Cultelor- O.N.M.I. un proiect de restaurare ce cuprindea: consolidarea structurii de rezistenţă, lucrări de restaurare arhitectură şi lucrări de instalaţii (1997-2005). Astfel prin finanţarea Ministerului Culturii, s-au realizat consolidarea turlelor, a bolţilor, centuri de beton în podul bisericii, şarpantă nouă, acoperire cu olane, refacere dren exterior, restaurare componentelor artistice ale turlelor, instalaţie termică interioară. Lucrările de conservare- restaurare a picturii au fost conduse de doamna Elena Murariu şi s-au încheiat în anul 2012. Din anul 2013 s-a demarat restaurarea decoraţiei în stucatura de pe exteriorul bisericii. Cu sprijinul parohiei s-au înlocuit ferestrele, instalaţia electrică şi termică și s-a amenajat spațiul verde după organizarea de șantier.

Anexe

A existat o casă parohială construită prin 1900 conform unui proces verbal de predare din 1933. În preajma anilor 1940 s-a zidit o nouă casă parohială, care a fost reconsolidată cu cheltuiala parohiei în anul 2000 de preotul Oancă Daniel. În anul 1936, împreună cu Societatea Cultul Eroilor se inaugurează Monumentul închinat eroilor parohiei din primul Război Mondial. În Noiembrie 2013 s-a început construcţia unei clădiri Praznicar cu rol cultural educativ în parteneriat cu primăria Dobroeşti.

Șirul preoților

Costică Ionescu (????-1933), Ion Sachelavascu (????- 1933), D. Giulescu (1933-1939), Iordache Pascu (1939- 1943), Constantin Necșoiu (1943 preot girant), Grigore Miron (1943-????), Nicolae Diaconescu ( 1960), Leonida Greabu (1963- 1997), Oancă Daniel (din 1997), Cazacu George (din 2008), Vintilescu Petre (din 2015).

Cimitirul

Primul cimitir a fost locul dimprejurul bisericii. Aproximativ în anul 1930 locuitorii (printre ei aflându-se familia Chiran) donează un teren pentru cimitir astfel că în Contul de gestiune al bisericii din 26 Martie 1936 este trecută suprafaţa de ½ hectar. Cimitirul a fost extins până în prezent ajungând la 4,4 hectare.

ActivitățI culturale șI filantropice în trecut

În anul 1936 parohia a semnat un contract cu generalul Gheorghe Ștefanescu pentru distribuirea și vânzarea a 68250 iconițe în școli, stații CFR, parohii din țară pentru restaurarea bisericii. Sunt consemnate în evidențele parohiei diferite colecte în bani pentru ”ajutorarea orbilor”, înzestrarea armatei în al doilea Război Mondial, colecte de alimente, mănuși, ciorapi pentru soldații români.