Parohia Sfântul Gheorghe – Dudu
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Informații generale
Adresa
Str. Bisericii nr. 8 , com. Chiajna , jud. Ilfov
Informații bancare
Cont: RO77BRDE410SV21447884100
Banca: BRD – sucursala Militari
Preot Paroh
Pr. Dinu Florin Cătălin
Preoți slujitori
Pr. Agachi Adrian
Biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, din satul Dudu aparţine,din punct de vedere administrativ,de comuna Chiajna, judeţul Ilfov. Acest sat se află situat în partea de nord-vest a Capitalei, în imediata apropiere a cartierului Militari, la circa 5 km. Din punct de vedere istoric, comuna Chiajna din care face parte şi satul Dudu, este atestată încă din sec al XVI-lea,potrivit documentelor de la Arhivele Statului (1591-vol.I,pag.306,363 şi vol II,pag.12).
Din tabelele de împroprietărire din anul 1864 se poate constata că moşia sau teritoriul localităţii se întindea de la actuala Com:Domneşti, Judetul Ilfov, până la Piaţa Chibrit şi Str.Puţul lui Crăciun,în apropiere de podul Constanţa. Biserica satului Dudu,cu hramul Sfântul Gheorghe, a fost zidită în anul 1841,14 octombrie,în zilele domnitorului Alexandru D.Ghica-Voievod,arhiepiscopului Neofit, cu contribuţia Preacuviosului Egumen Paisie Plumbuiţeanul,a paharnicului Mihail Pencovici,a lui jupân Ghenea,precum şi a credincioşilor satului Dudu, aşa cum se arată în pisania aşezată în tinda sfântului lăcaş,scrisă în limba română cu caractere chirilice.
În anul 1899, biserica era ameninţată cu prabuşirea din cauza interperiilor şi a cutremurelor,f iind reparată integral consolidându-se zidurile, aşezându-se un nou acoperiş şi fiind înzestrată cu o nouă pictură şi cu toate obiectele şi odoarele trebuincioase săvârşirii Sfintelor Slujbe. De această rezidire a bisericii s-a îngrijit cu toata dragostea D-na Sofia Bragadiru, proprietară a moşiei Dudu, considerată pe drept cuvânt al doilea ctitor al bisericii,aşa cum se arată din pisania de marmură aşezată pe frontispiciul bisericii.
De la a doua sa ctitorie până în zilele noastre biserica a fost întreţinută de enoriaşii parohiei şi prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori. Avem cunoştinţă că biserica a fost repictată în anul 1925 de pictorul Coloriţiu.Între timp, din cauza igrasei pereţilor şi a altor cauze pictura bisericii s-a deteriorat complet şi s-a simţit nevoia unei restaurări, dar din cauza insuficientelor fonduri nu s-a mai efectuat.
În schimb, s-au mai făcut alte lucrări, ca de exemplu: electrificarea bisericii, împrejmuirea curţii bisericii, reparaţia tencuielilor interioare si exterioare a zidurilor bisericii şi înlocuirea tablei acoperişului . Toate aceste lucrări s-au făcut în anul 1969 cu contrbuţia enoriaşilor satului Dudu, sub directa îngrijire şi osteneală a preotului paroh Dincă Ştefănescu.
Între anii 1984-1985, s-a pictat din nou în întregime sfânta biserică , în ulei ,de către pictorul Grigore Neagu din Bucureşti, paroh fiind Pr .Dincă Stefănescu şi pr coslujitor Romică Macovei.
În anul 2000, s-a învelit cu tablă acoperişul bisericii şi s-a construit în locul vechii magazii de lemne o cancelarie,o cameră mortuară şi o magazie .Totodată s-a rezidit integral gardul din faţa bisericii.
De la înfiinţarea sa, până în anul 2002, biserica satului Dudu a făcut parte din cadrul parohiei Chiajna, ca filie.
Din anul 2002, s-a constituit ca parohie de sine stătătoare, sub îndrumarea Pr.Paroh Florin Dinu.
Între anii 2002-2008, s-au făcut numeroase lucrări de reparaţii şi înfrumuseţare, dintre care amintim următoarele: s-a construit în curtea bisericii un lumânărar, s-a restaurat pictura bisericii, s-au făcut reparaţii la tencuiala interioară şi exterioară a bisericii, s-a înzestrat biserica cu numeroase obiecte de cult şi de mobilier bisericesc, s-a introdus încălzire centală şi climatizare, s-au betonat alei în curtea bisericii şi la cimitirul parohial.
Toate aceste lucrări s-au făcut cu contribuţia enoriaşilor parohiei Dudu şi a altor miluitori şi binefăcători, prieteni ai parohiei, sub îndrumarea Pr.Paroh Florin Dinu.
Dintre vechii slujitori ai acestei Sfinte Biserici, demn de amintit este ctitotul Paisie Ieromonahul, Preoţii: Dincă Ştefănescu; Romică Macovei; Ion Alin Mihai Ganea; Ştefan Gatman.
De asemenea, Parohia Dudu s-a îngrijit în paralel cu activitatea pastorală şi misionară, de ajutorarea copiilor din familiile sărace şi a bătrânilor, asigurându-le harană, îmbrăcăminte şi ajutoare tebuincioase, cu prilejul marilor sărbători ale bisericii (Crăciun,Sfintele Paşti etc.),de hramul bisericii sau ori de câte ori a fost şi este nevoie.